Romania Pitoreasca de Azi

Oare s-a schimbat ceva in Romania? Dealurile s-au surpat,muntii s-au naruit,cimpiile nu mai sunt verzi sau Delta Dunarii a disparut? De ce se aud peste tot numai vaietele oamenilor disperati, grabiti si dezorientati? Ce s-a intimplat cu sufletul Romaniei? Tara noastra este aceeasi dintotdeauna! Muntii sunt la fel de semeti ca si altadata,dealurile sunt parca si mai verzi,numai cimpiile sufera ca romanii au uitat ca altadata Romania era "grinarul Europei"! Dupa ce comunismul ne-a napastuit cu un trai caldut de rezervatie,dupa asa zisa Revolutie s-a revarsat la noi cutia Pandorei si nimic nu a mai mers cum trebuie! Sa fie adevarat ca la crearea poporului roman au contribuit enorm legiunile de deportati pe care le-a adus Traian in Dacia? Poate ca din urmasii acestor colonisti fac parte si conducatorii nostri de astazi,care au vindut tara pe un pret de nimic! Oare nu coruptia a distrus Imperiul Roman? Din fericire,mostenirea spirituala a dacilor ni s-a transmis cu siguranta! Chiar daca televiziunile si,dealtfel,toata mass media transmite in marea majoritate non-valori si multa maculatura,autenticitatea,spiritualitatea romaneasca rezista! 

Manastirea Cozia

Drumul larg şi neted şerpuieşte pe malul drept al Oltului. Lungi s-aştern peste luncă umbrele plopilor înşiraţi pe marginea şoselii; sclipesc în soare ca nişte bănuţi de argint frunzele sălciilor aplecate pe apă, şi e linişte, n-auzi decât şuietul
Oltului, în aer e un miros de fân şi de pădure, peste dealurile verzi ce se înşiră înaintea noastră se ridică uriaş muntele Cozia, cu creştetul pleşuv în soare. După un ceas şi jumătate de drum sosim în Călimăneşti, sat cuprins şi frumos aşezat pe malul drept al Oltului. În marginea de sus sunt băile şi marele otel, în care vara e atâta lume, şi zarvă, şi mişcare, că te crezi în mijlocul unui oraş. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sunt binefăcătoarele izvoare — vestitele ape minerale de la Căciulata. În faţa otelului e un ostrov cu fâneaţă şi drumuri printre copaci, în mijlocul ostrovului e o bisericuţă veche, zidită de Ion Neagoe-voievod pe la începutul veacului al şaisprezecelea. Sus, pe malul celălalt, e satul Jiblea; pe acolo trece noua cale ferată, care desfundă munţii şi răzbate prin strunga de la Turnu-Roşu în Transilvania. Între Jiblea şi Călimăneşti e un pod umblător. De-aici valea începe să se mai strâmteze, codrii se lasă din înălţimi până-n matcă Oltului, şoseaua pe une locuri e scobită-n stânci. Puţin mai în sus de izvoarele Căciulatei răsar din Olt sfintele ziduri ale mânăstirii Cozia. Clădită de Mircea-voievod aici, în spintecătura Carpaţilor, această mânăstire istorică a fost nu numai un loc de retragere şi de rugăciune pentru cei cuvioşi, ci şi o cetate de pază şi de ocrotire în zile de primejdie. Vechile încăperi s-au schimbat, s-au refăcut, un turn întreg din aripa stângă s-a desprins şi s-a prăbuşit în apă, numai zidul deafară, în care bat valurile Oltului de mai bine de cinci sute de ani, şi biserica din mijlocul curţii au înfruntat puterea stricătoare a vremii. Înlăuntrul acestei biserici, cu frumoasa-i catapeteazmă ce pare o horbotă de marmură, cu păreţii afumaţi, cu jilţuri de piatră lustruite de vechime, la puţina lumină ce străbate prin ferestrele-i înguste, nespus de triste ţi-apar chipurile sfinţilor, ciopârţite de suliţile păgâneşti, -din ochii lor zgâriaţi pare că vezi lăcrimi curgând. Aici, subt o lespede cu slove şterse, odihnesc oasele marelui voievod Mircea, şi tot aici e îngropată familia lui Mihai Viteazu: maica Teofana, doamna Florica şi Nicolae-vodă. Un călugăr bătrân ne spune că de lângă strana din stânga altarului se face-o hrubă-n jos care merge pe subt albia Oltului şi răspunde dincolo pe celălalt mal: pe-aici a scăpat Mircea-ntr-o dimineaţă, când au năvălit turcii pe neaşteptate, de-au spart zidurile mânăstirii, au jăfuit-o şi i-au dat foc, iar stânca pe care-a stat şi-a ospătat bătrânul voievod în ziua aceea, o stâncă singuratică sub care urlă vâltorile Oltului, se cheamă şi azi "Masa lui Mircea". În dreptul mânăstirii, pe malul stâng, e locul numit Bivolari, unde s-au descoperit ruini de băi romane, un izvor cald şi urmele unui drum vechi, ce se pierde printre stânci. Sus, pe brâul muntelui, ascuns în codru, e un metoh al Coziei, schitul Turnu; în apropiere, pe-o stâncă înaltă se văd părăginile unei zidiri îndrăzneţe — vro strajă romană pe Olt — călugării îi zic "Turnu lui Traian".

TRFAPSRBF2CW

Romania noastra frumoasa

"Călătorii străini care-au străbătut văile României pe drumuri hrintuite, în căruţele de poştă de-acum patruzeci de ani, cu greu ar mai cunoaşte astăzi locurile pe unde-au umblat. Li s-ar părea că altă ţară s-a pus între Carpaţi şi Mare. Şi-ntr-adevăr, o ţară nouă s-a ridicat de-atunci în răsăritul Europii. Moşia lui Mircea ş-a lui Stefan, libera şi mândra Românie de azi nemaicrescând în lături, a trebiut să crească-n sus, şi saltă zi cu zi — o saltă puterea tinereţii şi setea de lumină! Din hotar în hotar, în lung şi-n lat, o prind acum, ca-ntr-o reţea, şosele netede, pietruite, şi linii ferate, înşirând pe firele lor oraşele-nfloritoare şi sutele de fabrici ce scot la lumină bogăţiile ţării."

Ardealul

"Multe şi nepreţuite frumuseţi ar descoperi acel care-ar putea străbate în sufletul acestui popor ales ş-atât de bine înzestrat de fire în adâncimile tăinuite ale inimii lui bune şi răbdătoare, unde s-au păstrat cu atâta sfinţenie credinţile, datinile, graiul şi virtuţile neamului nostru şi de unde-a izvorât cel mai cald şi mai duios cântec din câte vrodată s-au spus pe lume — dulcea şi fermecătoarea doină, în a cărei largă mlădiere pare că freamătă toţi codrii şi plâng toate izvoarele ţării."

Valea Oltului este una din cele mai pitoresti regiuni din tara noastra

"Uneori, păreţii nalţi de pe de lături se desfac, deschizând deodată ca o spărtură largă în orizont. Toată valea se umple de lumină. Privirile noastre se pierd, uimite, peste mormanele depărtate, cari se urcă mereu, fac scară la cer, încălecânduse unele pe altele. Apoi iar se lasă perdeaua, şi umbra nenvăluie subt îngusta făşie de cer întinsă pe grebenii munţilor."